Nici n-am intrat bine la familia Toacă şi am dat cu ochii peste oameni care fac treabă. Se pregătesc intens pentru sosirea ta. Lucrurile se mişcă foarte repede aici, ei sunt de vină, nu stau o clipă locului, parcă au câte un cărbune încins în fiecare pantof... Şi rezultatul se vede. Familia Toacă nu are o casă, are două. Ultima a fost ridicată special pentru tine şi prietenii tăi (e loc de venit cu grupul aici). Casă cu etaj, încălzită prin centrală cu lemne. Cum lemne sunt din belşug, poţi să stai liniştit - o să fie căldură mare iarna asta.
Mare e şi foişorul de lemn (v-am spus că sunt multe lemne în zona asta), care tronează în dreapta, cum intri în curte. În dimineţile de vară îţi poţi bea cafeaua aici, la aer curat. Iar după masă, dacă vrei, poţi să dai iama din umbra lui în mâncarea pe care o pregăteşte, ca prin partea locului, gazda casei - doamna Angela.
Mică, vioaie, cu zâmbet primitor şi privire inteligentă, doamna Angela face casă bună cu soţul, domnul Toacă; se completeaza ei foarte bine. În timp ce ea se ocupă de echipa de omologare a pensiunii (oamenii aceia cu hârtii care verifică dacă pensiunea are tot ce-ţi trebuie), domnul ne ia pe noi la o plimbare. Şi ne plimbăm ceva...
În curtea din faţă poţi să organizezi un meeting electoral - ce-i drept, pentru un partid mai mic, fără pretenţii. Dar apoi, urmează grădina. Aici au loc simpatizanţii unui partid măricel. Proastă comparaţie, oricum, pentru că în grădină e mult spaţiu, dar nu e loc de politică. Ăsta e loc de odihnă. Multă iarbă, flori, copăcei şi un pârâu care cântă mai în spate, pe măcănit de raţe legănate. Peste pârâu, domnul Toacă vrea să facă un podeţ de lemn (că multe lemne mai sunt, Doamne) pe care să aşeze o masă şi nişte scaune pentru ca tu să mănânci bulzul ciobănesc cu susur de izvor sub picioare. Asta e politica lui!

Şi ce planuri mai are -vrea el să aducă la sat nişte obiceiuri de pe la oraş: obiceiul de a juca biliard, ping-pong şi... ţine-te bine, de a merge la sala de fitness! O ştii el ceva: că ţi-or plăcea ţie obiceiurile tradiţionale de prin Făgăraş, dar parcă n-ai renunţa nici la ale tale cât stai pe-aici. Apropo de obiceiuri (de data asta de pretutindeni şi de oricând, dar nu ale tuturor), când am venit noi tocmai era pe cale să termine crama pe care o va burduşi cu mai multe soiuri de vin şi ţuică. Toate curate, de casă, făcute ca pentru el şi numai bune de “servit” la o buturugă imensă, înconjurată de altele mai mici (ca să vezi câte se fac cu lemnul, dacă e mult).
Apropo de servit, doamna Angela ne-a făcut o cafea extraordinară la plecare, iar domnul Toacă ne făcuse mai demult o ţuică. Ţi-am spus că se completează perfect.