homedescrierea generalasategospodariialbumdespre proiectcontact

Dacă ai ajuns aici, gata, nu te mai uiţi pe unde calci. Cât prinzi cu ochiul, un peisaj incredibil înconjoară această pensiune aflată în vale, aproape de munte. Poţi apuca de aici spre cabana Valea Sâmbetei. De acolo, spre pârtiile naturale de schi sau, pe trasee marcate, spre creasta, vârful Moldoveanu, lacul Urlea, fereastra Mare şi Mică a Sâmbetei, moţul Drăguşului, chilia părintelui Boca Arsenie. Sau poţi merge spre Transfăgărăşan. Daca nu, te poţi duce la Mănăstirea Sâmbăta, centru religios de seamă unde, de doua ori pe an, se întâlnesc capii tuturor bisericilor şi unde se ţin marile sărbători creştineşti, dar şi laice. Tot de aici poţi coborî în Sâmbata de Jos, la ruinele castelului Mariei Tereza şi ale castelului lui Brâncoveanu.
În fine, pensiunea familiei Dăbişte este un adevărat nod turistic.

Suntem în curte, de fapt pe terenul uriaş din jurul complexului. Spun complex pentru că are 10 camere împărţite între o vilă foarte mare cu etaj, o casă de mărime medie din lemn şi alte câteva căsuţe mititele aliniate vesel într-un şir colorat. Si nu mai puţin de 2 familii se ocupă de primirea oaspeţilor: părinţii şi copiii, care nu mai sunt nici ei chiar aşa de copii.
Ascultându-l pe tată, mă simt ca un elev silitor, care notează grăbit în caiet. Pe urmă, aflu şi de ce - domnul e profesor de Limba Română. Se pare că iubeşte mult această materie, căci s-a căsătorit cu doamna, care, ai ghicit, este tot profesoară de limba română! Nu ştiu cât timp şi-au împărtăşit unul altuia lecturile preferate, dar văd în jur că nu e doar gura de ei. Şi simt asta şi când îmi spun planurile de viitor - adică sunt convins că magazia aceea veche s-a şi dărâmat şi că, în locul ei, chiar vor face un foişor mai mare şi mai frumos din lemnul acela... cum îi spune, dragă, lemnul acela frumos, răsucit... carpen, da, din lemn de carpen, caută şi găseşte cuvântul potrivit doamna. În sfârşit, ştiu că vor face şi terenul de baschet, vor aduce şi masa de ping-pong şi vor face şi iazul, ca loc au destul.
Deci nu-ţi vor preda morfologie şi sintaxa, ci tot ce au mai bun ca să te simţi bine. Aşa că, fii ascultător şi du-te în curte la cel mai frumos curs - la cursul pârâiaşului limpede şi cuminte curgător - şi stai la masă pe podeţul ce trece peste el.

Doamnele (ca de altfel toţi făgăraşenii) abia aşteaptă să-ţi predea... gâsca. Atenţie! Urmează o lecţie şi de limba română, şi de gastronomie: deschide la capitolul regionalisme! Află, deci, că, în Făgăraş, gâsca înseamnă un strat de mămăligă, unul de smântână şi altul de brânză, iar un strat de mămăligă, unul de smântână, altul de brânză, iar un strat de... şi aş putea continua la nesfârşit, aşa cum vei continua şi tu să mănânci, căci toata povestea asta cu nume de pasăre se bagă la cuptor şi iese de-li-cioa-să! Ştiu, ai să te întrebi dacă la mămăligă, brânză şi smântână la cuptor se spune gâscă, atunci cum se spune la adevărata gâscă? Mămăligă cu brânză şi smântână?! Eşti obraznic, stai jos şi mănâncă! Ai 4. 4 porţii de gâscă. Iar dimineaţa esti pedepsit cu tartine cu gem fără potenţiatori de aromă de fructe de pădure, ci doar cu fructe de pădure. (Normal, ei au pădure aici).
Şi, mă rog, mai ai multe de gustat la familia Dăbişte. Comanda e la tine.

       
       
       
       
             
             
 
 

Descrierea casei
10 camere cu baie proprie
- sală de mese
- încălzire centrală

Oferta vacanta
Categoria 23 EURO/zi/pers
pensiune completa