Nu ştiu ce părere ai tu despre “Livada cu Vişini” a lui A.P. Cehov, dar mie îmi place şi Livada cu Cireşi, Meri, Peri şi Nuci a Nicoletei Jecu.
Aici spaţiul nu mai e împărţit în succesiunea: curte în faţă, apoi hambar uriaş şi în spate grădina - aici grădina începe de la poartă, se întinde pe lângă casă şi merge până departe.

La doamna Jecu îţi vine să te cazezi în grădină, pe covorul gros al ierbii, sub coroana unuia dintre merii, perii, nucii (lunga enumerare) sau cireşii de acolo. Şi ai face-o cu siguranţă, cu toate că doamna Jecu are de oferit mult spaţiu şi înauntru - atât de mult că ar încăpea şi în cele 3 camere aerisite, minimalist mobilate, nişte pomi fructiferi (cu coroana bogată!).

Dar uite că m-am încurcat prin Livada cu Cireşi, Meri, Peri şi Nuci (autor familia Jecu) şi nu ţi-am spus că, dacă te cazezi în Lisa, la doamna Jecu, ai la o aruncătură de nucă locul în care făgărăşenii fac cergile acelea pletoase după un procedeu extrem de interesant vechi de mai mult de 1 000 de ani, început de daci, continuat după venirea romanilor şi păstrat până la apariţia în această zonă a daco-romanului numit ... (completeaza aici cu numele tău). Există indicii clare că va continua şi după ce ai să ajungi din nou în livada cu cireşi, nuci, meri..., la grătar. Mulţi ani.

La grătarul din livada familiei Jecu te poţi simţi extraordinar alături de prietenii tăi, în fumul îmbătător pe care-l face orice fleică uşor împănată, care se frige sfârâind parcă dinadins ca să-ţi facă şi mai multă poftă...
Asta dacă nu vrei să te servească doamna Jecu cu cele mai bune mâncăruri gătite de ea. Gâsca (când spun gâscă, făgărăşenii nu se referă la binecunoscuta pasăre, ci la animalul ăla din mămăligă, brânză şi smântână în mai multe straturi, care ajunge la maturitate în cuptor. Când trebuie mâncat), apoi bulz ciobănesc, păpară, tocană, sarmale etc. etc. Nu mai spun că doamna a spus că se pricepe şi la prăjituri...

În timp ce povesteşte cu zâmbet blând şi glas discret despre aceste minunăţii, mă gândesc serios să mă cazez în grădină şi să iau masa azi sub un nuc, mâine sub un măr...
Da, locul ăsta e bun pentru vreo două familii, chiar trei. Copiii au material de căţărare destul (dacă nici aici nu sunt pomi...) şi o suprafaţă de alergare generoasă pe care - sugerează-le discret - se pot juca de-a prinselea. Dar şi de-a v-aţi ascunselea, leapşa, lapte gros, capra etc... Sau le poţi inventa jocul Ţara Făgăraş, vrem ostaşi! În care ostaşii trebuie să alerge de la o distanţă foarte, foarte mare.