Ştii povestea aceea cu piticii din gradină care veneau noaptea şi... Nici doamna Mioara nu o ştie. Dar ce importanţă are? Ei sunt acolo, în curtea din faţă, neclintiţi în hotărârea lor de a te binedispune cu zâmbete veşnice şi hăinuţe colorate. Adevărul e că altfel îţi începi dimineaţa în foişorul mare, sorbind un ceai sau o cafea, de faţă cu aşa veseli vecini de curte.
Ei, şi cand ne simţeam noi mai bine şi mai bine plimbându-ne printre nemişcaţii liliputani cu barbă şi vorbind cu mama doamnei Mioara ( doamana Mioara “răpită” fiind de oamenii de la omologări pensiuni), na că e scos la lumină un uriaş de mai mare agitaţia! Îmi stă inima în faţa personajului încălţat cu potcoave şi botezat cu numele Roibu. “E nervos... Niiiaaa!... s-a certat cu istălalt!”, icneşte domnul Roman, stăpânindu-l din strigăte şi din dârlogi. Altfel, ştii statuile alea ecvestre cu voievozi. După nişte înaintaşi de-ai Roibului sunt făcute. Diferenţa e că ele n-au ciucuraşi roşii şi, mai ales, nu se miscă... Pe când Roibu... Şase, iese Jonczi! Aceleaşi laude înfricoşate: uriaş nărăvaş cu genunchi puternici, coamă nesfârşită şi ochi frumoşi. Gazda îi stăpâneşte perfect; îi mulţumesc pentru asta mai ales când îi bagă în grajd. Cred că Jonczi nu suportă să intre Roibu primul. Dar parcă poţi să ştii ce au de împărţit? Că fiecare are locul lui în grajd şi porţia de câte 6 kg de grăunţe pe zi.

Gata. Rămân cu doamna Roman-mama. Cu dânsa te poţi înţelege. Altceva nu pricep - cât de mare poate fi, domne, un grajd pentru cai, boi şi vacă, o curte, un hambar, o magazie de unelte, o “zonă” pentru coteţuri de grohăitori, cotcodăcitoare, măcănitoare şi alte vieţuitoare? Cât să te pierzi prin ele, mă lămureşte bunica Roman. “ne strigăm prin curte: unde esti?, în curtea din spate! păi am venit şi nu eşti în spate! aaa!, păi eu am ieşit după tine în faţă!” Aşa e când din curtea mare şi frumoasă din faţă (cu 2 case şi foisor) ai două ieşiri în curtea imensă din spate, cu grajduri, coteţe, hambaruri şi magazii...
Ei bine, dacă ai pitici din aceia fără barbă şi fără astâmpăr, dă-le temă de-a v-aţi ascunselea aici şi ai “scăpat” o zi întreagă de ei. Merge şi leapşa!
Uşor-uşor, ajungem în “gradină”. Nu ştiu ce grădină e asta, că eu nu-i văd gardul: o dată pentru că suie uşor în deal şi apoi... da, are 1 ha jumate!! Acum e verde, e “presărată” cu meri şi peri tineri, iar în spate îi ţine tovărăşie un pârâu vioi...