De cum am venit prin locurile astea, ne oprim la casa doamnei Ana Bobeică. Numai că doamna Ana, ia-o de unde nu-i! În lătrat îndepărtat de câine, ne deschide poarta înaltă şi cu încrustaţii, fata dânsei, un copil de 10 ani, care ne spune zâmbind timid că e singură acasă, dar “aşteptaţi numai puţin că o aduc acuş pe bunica”. Dar mama? Răspunsul fetei îmi aminteşte că aici viaţa merge înainte, cu toate ale ei, fără să se împiedice de unii ca noi. Şi bine face. “Mama e la nuntă, la mătuşa.” Zâmbim. Nu e nici o problemă - vom baleia cu graţie între cele două generaţii extreme ale familiei: bunica şi nepoata.

Cât lipsesc amândouă, facem câţiva paşi prin curtea largă, colorată plăcut cu tot felul de flori. După un gard verde, vedem - nu-i aşa? - 2 tractoare. Din spatele lor ne latră cu foc “fiara” Rex, supărată pe stăpâna lui (care a şi venit) că ne primeşte cu multă bunăvoinţă, cu zâmbete largi, cu gesturi precipitate ce netezesc basmaua şi poalele fustei. Din urmă se iţeşte iar nepoata, privindu-ne cu ochi curioşi. Şi sfioşi. La fel ca şi ai bunicii, de altfel, stânjenită că am prins-o “îmbrăcată aşa, cu hainele astea de treabă, să mă scuzaţi”. O privesc şi îmi spun: bunica e vioaie ca... o nepoată. Cu iuţeala vârstei de 10 ani, ne plimbă printr-una din cele 2 case (vedem aici 2 camere aranjate ca toate camerele de la ţară, cu mobilă veche, dar trainică şi cuvertură cu motive tradiţionale întinsă pe pat). Între timp, ne spune că are să-ţi arate cam cum e viaţa la sate. De altfel, la ei poţi să o experimentezi pe cea adevărată - neschimbată de prea multe influenţe de la oraş. Dacă vii aici, de exemplu, bunica Bobeică îţi arată cum se lucrează pământul, ce unelte se folosesc şi te învaţă bucuroasă cum să mulgi vaca: material didactic e destul - 2 văcuţe, pe numele lor (am eu senzaţia că a mică le-a pus numele) Viorica şi Mariana.

Iar în privinţa meşteşugurilor străvechi prin părţile astea, ne aminteşte bunica Bobeică un lucru esenţial - la câteva case este muzeul celebrului meşter cojocar, Dumitru Sofonea. Acolo vei vedea o mulţime de minunăţii - nea Dumitru este atât de priceput că are o cameră întreagă de diplome de recunoaştere. Una dintre ele, chiar de la Preşedintele ţării...

Dar mâncare? Ce faceţi? Ce le daţi oamenilor să mănânce? Aaa, de toate. Dar ceva mai tradiţional, aşa? “Păi parcă fasole n-am mai mânca nici noi” zice bunica Bobeică râzând. Sarmale, mămăliguţa, bulz ciobănesc, mămăligă cu brânză şi smântână la cuptor, cozonac, plăcinte, etc...

Dar tractorul? Îl puneţi la bătaie? “Cum să nu, dacă vor, nu-i o problemă” spune tânăra bunică râzând. Aşa că, dacă vrei o experienţă off-road mai specială, spune-le. N-ai să-i încurci din treabă, au două.
Din una în alta, ajungem la poartă şi, da, nu ne putem abţine, trebuie să facem o poză în care să încapă două generaţii. O facem. Apoi fetiţa ne salută politicos. Exact ca şi tânăra bunică. Plec cu sentimentul că tocmai am surprins parfumul vieţii autentice de la ţară. Un loc simplu, fără fasoane şi printre puţinele care nu s-au lăsat în faţa influenţelor moderne de la oraş.