Plecăm din Făgăraş şi, preţ de numai câteva vorbe schimbate cu domnul profesor Olteanu, cel care ne-a povestit o multime de lucruri despre aceste locuri, am şi ajuns la Beclean, în faţa porţii doamnei Lucica Zăgan. Ne invită în curte cu zâmbet politicos si cu vorbe multe. Nu că nu ar fi un om al faptelor... Dacă vii fără maşină în Făgăraş, stai linistit, te conduce ea cu maşina. Aşa poţi vedea foarte uşor herghelia de la Sâmbăta de Jos, celebră în România (şi chiar şi în Europa) sau poţi ajunge la Sâmbăta de Sus şi de acolo la cabana Valea Sâmbetei de la care pornesc trasee spre unele dintre cele mai frumoase destinatii montane, sau poţi merge chiar până La Vâltori, să vezi cum se face cerga după un procedeu vechi de când dacii şi romanii abia se cunoscuseră.

Apropo de romani, ne întoarcem la doamna Lucica, această daco-romană care a fost la Roma (unde a fost bucatareasa si de unde a rămas cu câteva accente italieneşti pe vreun cuvânt sau altul) şi intrăm în casă. Găsim aici un apartament mare şi o cameră, amândouă gata amenajate în momentul în care citeşti aceste rânduri. Atunci, însă, camera mică era plină de ursuleţi, răţuşte şi alte jucării (doamna Lucica are 2 fetiţe) şi asta m-a făcut să-i spun că-mi place. “Vă place camera? Atunci v-o închiriem!” glumeşte ea într-un fel în care mă face să mă gândesc că nu-şi pierde vremea - om al faptelor, cum ziceam.

Când ne povesteşte despre fetiţe, aflu că cea mare merge la şcoală şi la... cursul de pictură pe sticlă - e opţional, dar asta mi-aminteşte că în Făgăraş, meşteşugul picturii pe sticlă e la mare preţ de câteva sute bune de ani. Este prima relaţie cu trecutul pe care o întrevăd la doamna Lucica. Modernă, tânără şi până acum parcă nu prea interesată de tradiţiile Tării Făgăraşului, ea continuă să ne surprindă: are de gând să amenajeze un mic muzeu în care poţi să vezi roata de făcut ţeichi (îţi explică ea ce înseamnă), învârtitoarea de care te foloseşti să faci ghemul de lână şi altele, în timp ce mama ei soacra îţi va arăta şi cum se folosesc, lucrând cu ele. Vorbind, ajungem deja în hambarul uriaş, plin cu fân şi lucernă, care delimitează curtea din faţa casei de gradina foarte mare din spate. Acolo, doamna Lucica plănuieşte să sădească foarte multe flori.
La plecarea din hambar văd un suport cu trei picioare din lemn - sunt picioarele de la troaca de lemn în care frământăm aluatul, zice ea. Şi îmi spune că vor face în fiecare zi pâine proaspătă de casă (ah, deja simt mirosul de pâine aburindă, abia scoasă din cuptor!). Şi mai spune că vor gati din toate cele bune de prin partea locului, de la gâscă (ţi-am zis cu altă ocazie că nu tot ce se numeşte gâscă zboară; in Făgăraş, înseamnă mai multe straturi de mămăligă cu brânză şi smântână puse la cuptor) de la gâsca asta, deci, până la sărmăluţe cu mămăliguţă şi alte bunătăţi. Mi-e foame!

Ce îţi oferă familia Zăgan iarna asta:
În primul rând, cele mai frumoase colinde, vechi de sute de ani, păstrate de ceata de feciori făgărăşeni din generaţie în generaţie.
Înainte de Crăciun, trebuie să fii la tăierea porcului, ritual opţional. În schimb, prinde pomana porcului şi dă-i foc cu câteva pahare de pălincă făcută în casă.
Multă căldură în cele 2 camere vor fi - lemne sunt din belşug.
În gradina din spate, până pune doamna Lucica flori, ai omăt în care să te tăvăleşti cât vrei şi în care poţi să faci lupte de gherilă cu bulgări sau oameni de zăpadă cu fular. În culorile Italiei!